Ca urmare a blocajelor înregistrate la platforma informatică a Registrului Comerțului din ultima perioadă, termenul de soluționare al tuturor cererilor (inclusiv cele depuse la ghișeu) va fi mai mare decât cel normal.╳
✅ activităţi ale spitalelor pe termen lung sau scurt, adică activităţi medicale, de diagnostic şi de tratament, ale spitalelor generale (de exemplu spitale judeţene şi orăşeneşti, spitale ale organizaţiilor non-profit, spitale universitare, spitale militare şi spitale din penitenciare) şi spitalelor specializate (de exemplu spitale psihiatrice şi de dezintoxicare, spitale pentru boli infecţioase, maternităţi, sanatorii specializate), etc. Activităţile sunt orientate în special către pacienţii internaţi şi sunt efectuate sub directa supraveghere a medicilor şi includ:
✅-servicii ale personalului medical şi paramedical
✅-servicii ale laboratoarelor şi facilităţilor tehnice, inclusiv servicii de radiologie şi anestezie
✅-servicii ale camerelor de urgenţă
✅-asigurarea de servicii în sălile de operaţii, servicii farmaceutice, servicii de asigurare a hranei şi alte servicii de asistenţă spitalicească
✅-servicii ale centrelor de planificare familială care asigură tratamente medicale cum ar fi sterilizare şi întreruperi de sarcină, cu cazare
Această clasă exclude:
❌ analize de laborator şi inspecţia tuturor tipurilor de materiale şi produse, cu excepţia analizelor medicale, vezi 7120
❌ activităţi referitoare la sănătatea umană pentru personalul militar aflat în teatrele de operaţiuni, vezi 8422
❌ activităţi de asistenţă stomatologică de natură generală sau specializată, de exemplu stomatologie, stomatologie endodontică şi pediatrică; patologie orală, activităţi ortodontice, vezi 8623
❌ servicii de consultaţii particulare pentru pacienţi, vezi 862
❌ analize medicale efectuate de laboratoare ce se afla în afara spitalelor, vezi 8690
❌ activităţi de transport cu ambulanţele, vezi 8690