Indemnizația acordată pentru creștere copil dacă deții un PFA: Tot ce trebuie să știi
Dacă dețineți un PFA și vă întrebați în ce condiții puteți beneficia de indemnizația aferentă concediului de creștere copil și respectiv cuantumul acesteia vi le vom prezenta în rândurile următoare.
Despre Autor
Ce este indemnizația pentru creștere copil și cine poate beneficia?
Indemnizația de creștere a copilului este un beneficiu social pe care îl primești integral de la stat și care se poate acorda atât părinților naturali, cât și celor adoptivi sau tutorilor legali, în condițiile în care aceștia au obținut venituri impozabile timp de 12 luni in ultimii doi ani anterior datei naşterii copilului, preluării tutelei sau adopției copilului.
Persoanele care îndeplinesc condiţiile de stagiu, conform legii (au realizat 12 luni în ultimele 24 de luni anterioare nașterii copilului, venituri supuse impozitului), pot beneficia opţional de următoarele drepturi:
- Concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi o indemnizaţie lunară;
- Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, obţin venituri supuse impozitului au dreptul la un stimulent de inserţie.
Precizări:
- Indemnizaţia pentru creşterea copilului se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori naşterii copilului. Începând cu anul 2018, indemnizația lunară pentru creșterea copilului are o limită minimă de 1.250 de lei lunar, dar și o limită maximă de 8.500 de lei, care nu poate fi depășită indiferent de veniturile realizate de solicitant.
- Valoarea indicatorului social de referință este cea prevăzută la art. 33 alin.1 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare (500 lei);
- Valoarea stimulentului de inserție este de 650 lei începând cu drepturile lunii aprilie 2017.
În ce condiții poți beneficia de indemnizație dacă deții un PFA?
Persoanele fizice autorizate (PFA), respectiv asociații din cadrul unui SRL au posibilitatea de a intra în concediul de creștere a copilului (CCC), la fel ca și salariații, dacă îndeplinesc o serie de condiții. Deoarece informațiile necesare nu sunt întotdeauna la îndemână, adunăm în acest articol toate criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a cere indemnizația de CCC, alături de câteva clarificări utile de la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecția Socială (ANPIS).
În primul rând, un PFA poate intra în CCC dacă a înregistrat venituri supuse impozitului cel puțin 12 luni în ultimii doi ani dinaintea nașterii copilului. Aceste venituri trebuie să fi fost declarate la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și să se fi plătit impozitul aferent.
De asemenea, este imperios necesar ca PFA-urile să-și suspende activitatea -prin declarația unică depusă la ANAF pentru a intra în CCC și să depună la dosarul ce se depune la agențiile de plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București, acest document, alături de rezoluția primită de la Oficiul Național pentru Registrul Comerțului privind suspendarea activității.
În plus, dosarul trebuie să mai conțină şi adeverinţa eliberată de ANAF cu veniturile aferente anului anterior naşterii copilului şi cea cu veniturile estimate, pentru anul naşterii copilului, alături de două declaraţii unice - cea pentru veniturile obţinute în anul anterior naşterii copilului şi cea aferentă anului naşterii copilului.
Atenție: Indiferent cât de mici sau de mari au fost veniturile obținute din activitatea de PFA, indemnizația de CCC se acordă în limitele deja stabilite de OUG 111/2010, respectiv minimul de 1.134 lei și maximum de 8.500 lei/lună. Asta înseamnă că și un PFA care are venituri anuale mici tot va avea dreptul la CCC și cel puțin la indemnizația minimă de 1.314 lei, dacă a declarat venituri și a achitat impozitul aferent acestora.
Dacă beneficiezi de indemnizația de creștere copil, poți să obții și alte venituri?
Pe perioada CCC-ului, orice beneficiar poate obține venituri anuale nete de 6.570 lei din altă sursă decât cea pe baza căreia a solicitat indemnizația și a cărei activitate a suspendat-o. Totuși, dacă veniturile din PFA ale persoanei care a intrat în CCC erau mai mici de 6.570 lei pe an, reactivarea acestei activități va duce la pierderea dreptului de a primi indemnizația de creștere.
Asta înseamnă că dacă PFA-ul dorește pe durata CCC-ului să aibă și alte venituri pe lângă indemnizația de creștere trebuie să se încadreze în limita anuală de cinci indemnizații minime, respectiv 6.570 lei, și să le primească pe baza unei alte activități aducătoare de venit, cum ar fi, de exemplu, un contract de muncă part-time sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală.
Atenție: Pentru obținerea indemnizației de CCC nu este necesară plata contribuției de sănătate (CASS), însă dacă PFA-ul dorește să primească indemnizație de concediu medical de sarcina și lăuzie, va trebui să plătească CASS-ul corespunzător veniturilor sale și să încheie cu casa de asigurări de sănătate, unde este luată în evidență, un contract de asigurare pentru concedii și indemnizații.